Aud scancet de copil
Si pe podeaua vernil
A unei gradini...vad picuri de roua.
Privesc in sus...
E un singur nor ce ploua
Si trist suspina,
Cica oamenii-s de vina.
Ei ii cearta ca...
Le stropesc tabla de la masina
Sau ca-i uda pe par si pe haina...
Si ei suspina in taina,
Undeva intre zi si noapte
Si povestesc din amintiri
Despre lucruri, ce candva au fost fapte.
Oamenii dansau in ploaie
Si se iubeau, se sarutau...
Chiar de, pe ei norii scurgeau,
Siroaie de apa...
Si apoi alunecau priviri pe curcubeu...
!!!Dar acum nu mai vad nici macar curcubeul!!!
Suspina norul plangand peste sufletul meu.
!!!Nu mai privesc nici spre soare!!!
Cica lumina lui e daunatoare
D'aia se inghesuie in solare...
Poarta acum ochelari
Si el nu mai are,
Cum sa-i incalzesca din interior,
Prin fereastra sufletului lor.
Si fulgera...apoi tuna...
!!!Nu mai privesc nici la luna!!!
Sa-si puna stele in suflet
Spunandu-si dulce...Noapte buna!
Toate astea au apus, s-au dus...
Plange incet, norul, de sus...
...
Adevărul e trist, „pur și niciodată simplu”. E ciudat cum, de-a lungul timpului s-au schimbat atât de multe, au dispărut atât de multe obiceiuri, sentimente, dorințe... oare vor reveni vreodată?
RăspundețiȘtergereI LOVE THIS SHIT MAAAN! GOD it feels so good to feel something so intense as this! Something so real! God bless you man!...to bad god doesn't exist!
RăspundețiȘtergereVery inspiring, thoughtful, sad, but happy, sweet and loving, childish (in a good way, like seen through a child's eyes). Very true, i love it. We both love it. Diana si Irina
RăspundețiȘtergereDae & Irina: Ma bucur ca v-a placut in atat de multe feluri. Pace si dragoste!
RăspundețiȘtergere