Cuvintele omoara oameni

Cuvintele omoara oameni

In linstea noptii,

Cand felinarele ating trotuare

Patate de emotii…

Cuvintele omoara oameni

Si armele la fel.

Pierduti printre cadavre,

Ne tinem inimile-n portofel

Si plangem plini de temeri

Aruncand vina pe “ea”, pe “el”…

Doar ca sa dam jos de pe umeri

Greutatea ce ne apasa-n veacuri

Trupurile sfaramate…
De vorbe grele ca niste tancuri.

Ne aparam cu-n “fier” in mana

Si sangeream incet, incet,

Pan' ce ramanem inerti,

Prizonieri in timp si spatiu

…Dansam ca la cabaret…

Lasandu-ne in voia sortii.

Tintuiti parca de cactusi albi

In blocuri de gheata albastra,

Ne soptim incet,

Printre zgomote de dinti scrasniti;

"Am uitat cum sa fim fericiti!"

Cuvintele omoara oameni

Cand uitam sa fim umani.

Ne injunghiem aproapele cu un pumnal,

Pe la spate, ca un dusman

Ce ne vaneaza in noapte...

Si atunci...omoara fapte.

Cuvintele omoara oameni

Si oamenii omoara oameni.

Suntem cu totii paraziti!

Ne executam sistematic sufletul,

Punandu-ne singuri la zid.

Foc!