Distanta

Image link

Ea,

S-a urcat in masina,

A inchis portiera si

A condus...departe...

Nu a mai ramas nimic de spus.

Oricum n-am avut nimic,

Mi-am spus.

Atunci, am simtit din nou

Asfaltul ud, incins,

Duhnind...acelasi gunoi,

Fermentand, in sufletul orasului

Bolnav de cancer.

...

Agatat de sperante ce s-au rupt brusc,

Mi-am purtat adidasii prafuiti

In interiorul meu...

Si am inchis poarta ce

Scartaia ani ruginiti,

Pierduti printre calendarele

Aruncate-n canalele

Inundate cu amintirile

Fiecarui felinar,

Ce ne-a vegheat

In ultima noapte...

Cand n-a mai ramas nimic

Inafara de...o imbratisare

Si o bataie pe spate.

Inca nu pot sa spun nimic

Si nimic ma reprezinta mereu,

M-a definit in timp.

Azi am nimic,

La fel ca ieri...

Pustiu...

Am iesit din nou din mine...

Mi s-a parut ca am auzit

Zgomot de motor,

Cauciucuri scartaind...

Frane de dor, ce

Te opresc, te-ntorc de unde ai plecat,

La cine te-a chemat,

Dar a fost o iluzie.

...

Chiar a plecat.

...Mi-am dorit sa ploua...

Am ramas asezat,

Mut, pe bordura gri,

Langa o gura de canal ce-mi recita

Ecouri de lacrimi, ce picura

In oceanul subteran,

Pe care il tot uitam intentionat,

Sugrumat, ascuns sub covorul de asfalt.

Pe care calca apasat, mereu,

Acelasi suflet tulburat.

Eu!