Vei fi, poate...doar o himera,
Pentru sufletul meu ce degera
Si impreuna cu gandul, la tine spera.
Trimit spre tine, o iubire mesagera
Cuprinsa intr-o privire agera,
Pe care o indrept asupra ta.
Deasupra ta, ploua marunt cu dragostea mea.
Nu vei intelege nicicand asta,
Sau de ce intotdeauna in noptile senine va ploua
Iti zaresc chipul...mereu in fata mea,
Imi blestem existenta, simtind ca nu te voi avea...
Astfel imi strang in maini singuratatea,
Imi cladesc in jurul meu cetatea,
La poarta careia te voi astepta.
Voi spera...sa-ti castig privirea...
Acea privire ce-mi mistuie gandirea...
Eu te-am sarutat odata,
Intr-un vis, o noapte inghetata,
Dar intr-o clipa
Tu...iubita himera,
Ai disparut intr-a vieti-mi negura
Si ca o amintire dura,
Finetea sarutului tau...inca o mai simt pe a mea gura.
Acum sunt chemat de mare,
Ma simt sarutat de valuri,
In curand ma voi scufunda in uitare...
Caci nu pot trai fara tine
La fel cum marea fara tarm...
Nu poate sa suspine!
ce a fost a fost si nu va mai fi...never
RăspundețiȘtergereLasand la o parte tragismul... versurile astea emotioneaza prin sensibilitatea transmisa de un om indragostit... cati avem curajul sa ne marturisim iubirea si cati stim cum sa o facem ? Prea putini… intotdeauna vom fi prea putini !
RăspundețiȘtergereAnonim:...tind sa cred ca bati cu luneta armei tale cu...cuvinte, in aceeasi tinta in care m-am "jucat" si eu cu aceste versuri...pacat ca suntem prea putini...intotdeauna prea putini. Ma bucur insa, ca vorbim cativa aceeasi limba. Mi-as dori maxim sa-ti stiu macar numele si sper ca nu cer prea mult :p ...pentru a stii alaturi de cine lupt. Maxim respect
RăspundețiȘtergere