Ma inec...
In demisec cu apa minerala.
O coala goala...ademenitoare
Ca o domnisoara,
Imi cheama suav
Randurile albastre,
Sa vorbeasca de
Simtirile...trairile noastre.
El se duce naiv
Si pasta curge,
Ea ii fura parsiv
Litera dupa litera,
Cuvant dupa cuvant,
Apoi ii face vant.
Il tine insa aproape...
Legat cu un gand,
Pentru atunci cand
Va avea nevoie de solutii...
Revolutii care sa-i lumineze
Calea...cu focuri de arma...
Si el sta drept in umbre
Ca un jandarm...gata sa execute...
Atât de expresiv... de conotativ... like!
RăspundețiȘtergere;)) am primit si like :p
RăspundețiȘtergereBianca Dobrescu: Ma bucur mult ca iti place flow-ul. Multumesc pentru parere.
RăspundețiȘtergereFoarte dragut...daca ar exista aceea "ea", ar fi extraordinar de mandra de ceea ce scrii. Va exista si te va aprecia zilnic pentru ceea ce esti. ;)
RăspundețiȘtergereDae: Exista sigur, e acolo undeva...imi lasa urme in forma de inima pe geamuri aburite ca sa stiu de existenta ei, o voi gasi intr-o buna zi...
RăspundețiȘtergereFrumos tare. Parca totul e complicele creatiei in poezia ta ;)
RăspundețiȘtergereCasa cu nuci: Aprecierile de genul, ma fac mereu sa scriu cu mai multa placere si mult mai multe sentimente sunt printre randurile mele. Pace si dragoste!
RăspundețiȘtergere