In zbor...

Mai aproape,

Din ce in ce mai aproape...

Ii simt pasii,

Ii simt respiratia...

Se aude roua pe clape

In noapte...Inca nu vad nici o sansa

Sa scap din labirintul salbatic...

Eu n-am mai plans de mult,

Au trecut zile, luni, ani.

Am invatat sa stau dur

Printre felinare,

Strazi, secundare si golani.

De azi insa, nu mai sunt din piatra,

Sentimentul e extatic.

Nu am sa ma mai intorc niciodata

...Imi place sa simt...

Acum vad cu alti ochi limbile ceasului

Si realizez ca...timpul,

E un sarpe veninos,

Ce-mi musca perfid din piept.

Candva aveam chipul livid,

Privirea stearsa, insa...

Avid de viata fiind...

Am reusit sa-i fac fata.

Acum alerg nerabdator,

Printre lumini de felinare...

Pe piatra cubica uda

Ce mi se deruleaza, sub picioarele

Care-mi aluneca nesigure,

Dar ajung la destinatie

Deschid...

Cobor...sus,

Din ce in ce mai sus...

Ma pierd in fumul dens...

In care dispar des

Cand nu mai am de ales

Si tre' sa evadez...

Ma eschivez...putin...

Fara sa epartez...

Aterizez...

In capcana timpului!

Imi tot repet ca e tarziu...

(!!!E TARZIU...E TARZIU...E TARZIU!!!)

Foaia si pixul ma indeamna sa scriu,

Imi lasa sufletul si capul pustiu

Si nici nu mai stiu daca sunt eu

Sau e altul in locul meu...

De vad lumea prin ochii lui,

Prin ochii mei sau...ochii cui?

Ma ridic de la masa...

Linistea sumbra din casa

Ma apasa... Privesc inapoi si

Sunt inca acolo...

Tin capul pe o coala,

Care e inca goala.

Acum, cuprins de panica,

Incerc sa ma trezesc.

Imi vorbesc...tip la mine,

Ma zdruncin, ma plesnesc...

Degeaba...nu reusesc...

Plec resemnat...

Ma abandonez pentru o clipa...

Dar foaia tipa...imi vrea randurile,

Pixul vrea sa-mi transpuna gandurile

In versuri taioase...

Acum e dimineata...e sase,

Simt racoarea rasaritului,

Cum imi umbla prin oase...

Ma trezesc impacat cu mine.

Incep o noua zi...in care te caut pe tine...

Urme de creta pe asfalt

Merg incet...vrajit de mirosul "imbietor",

Al orasului gri ca un nor de furtuna...

Vantul imi bate in fata

Si ochii imi lacrimeaza,

Tristi parca...pentru ca,

Nu zaresc la orizont...hohot

De copil ce se joaca,

Nici urma de creta,

Care sa faca strada sa zambeasca.

Nici un sotron,

Nici tarile, nici un melc

Si nici urma de frunza...

Am impresia, ca sunt in cautarea

Unor colturi de cerc.

Incerc sa grabesc pasul,

Caci ma intristeaza faptul,

Ca am pierdut inocenta copilariei...

Sub dominatia mizeriei,

Maturitatii...avida, de materialitate

Morbida...

Vreau praf de creta pe asfalt,

Vreau sa aud din nou 1, 2, 3, la perete stai

Si zambete in fiecare seara,

In sambete si duminici fara scoala...

Copii...deconectati-va si iesiti afara!!!

Hai sa coloram asfaltul rece...

Hai sa ne jucam.

"Sah..."

Ma inec...

In demisec cu apa minerala.

O coala goala...ademenitoare

Ca o domnisoara,

Imi cheama suav

Randurile albastre,

Sa vorbeasca de

Simtirile...trairile noastre.

El se duce naiv

Si pasta curge,

Ea ii fura parsiv

Litera dupa litera,

Cuvant dupa cuvant,

Apoi ii face vant.

Il tine insa aproape...

Legat cu un gand,

Pentru atunci cand

Va avea nevoie de solutii...

Revolutii care sa-i lumineze

Calea...cu focuri de arma...

Si el sta drept in umbre

Ca un jandarm...gata sa execute...

Drum bun!

N-a mai ramas nimic cald in vene

Si-n vreme ce zace muribund,

Din patu-i sumbru...o priveste printre gene

Si geme...inca nu vrea sa plece...

<A lipsit prea mult din viata ei>

Se teme...

Ca nu are sa o mai vada niciodata,

Pe acea fata...ce-i spune de o vreme scurta...Tata!

...Lacrimile ei se scurg usor

Pe mainile lui ce o tin strans...aproape de

Ultimele lui clipe, in care simte

Fericirea de a o privi....si o iubeste...

Insa nici acum...la capat de drum,

Nu o rosteste...

Isi musca limba, isi incordeaza maxilarul,

Vede culoarul si lumina de la capatul acestuia.

...Inca inghite...cuvinte...nerostite...

Si lacrima-i fierbinte...ce ii curge pe buze,

Are gust de cale si crini...

Aude zale de lant si simte spini pe piept...

Se deschid portile...

Cu o ultima suflare...

O ultima strangere de mana...ea stie,

...O doare...

"Te iubesc si imi pare rau ca o spun abia acum"

...Drum bun!...Tata!...

Metamorfoza

Printre ruine imi poti zari inima,

Pulseaza lent si pun mana

Mereu la piept...

Ca s-o ascund de lumea,

Ce vrea sa muste din ea.

Fug...m-ascund dupa cladiri lipsite de viata,

Sper sa trec peste noapte...

Prin ganguri aud soapte si

Vad sapte umbre, ce se scurg pe

Asfalt...Lumini de masini

Imi dereanjeaza privirea...

...Ma pierd cu firea...

Si ochii mei rosii

Acum lasa monstrii sa iasa afara.

Imi cresc coltii...am sa musc

Ca sa-mi apar sufletul,

O sa va doara.

Nu ma dau batut...

Chiar daca m-ai infrant

In multe lupte pana acum,

Razboiul nu-i pierdut.

Inca e urma de speranta

Pe pamant...Filmul ruleaza

Mut...pixul picteaza ura

In versuri...pe peretii orasului,

Ce geme...vrea culoare,

Stie ca atata gri, o sa-l omoare.

Si inca scriu...

Sper insa ca...nu e prea tarziu,

Sper ca pamantul nu-i pustiu,

Ca inca mai exista suflete,

In corpurile astea ce bantuie

Strazile salbatice...pe unde alerg si eu.

Incarc...Sunt pregatit sa trag

Daca vor sa-mi ia nemurirea.

Cu ochiul in luneta,

Scanez cu privirea...

Orice silueta ce se contureaza

In lumina calda de felinare,

Ce mangaie ca alinare...trotuare,

Pe care umbla fiarele

Ce ma vaneaza...